(material publicat în Revista Tyragetia, serie nouă,
vol. XI [XXVI], nr. 2, Istorie. Muzeologie, p. 147-163)
În loc de introducere
Imaginea ca și imaginarul în același rând cu muzica și puterea cuvântului au fost, pe parcursul întregii istorii umane, un catalizator al proceselor sociale – un instrument al comunicării și al transmiterii mesajulului în lume. Ca și o continuare a acesteia, fotografia a ajutat omul să se afirme așa cum n-a mai putut-o face niciodată până atunci, chiar dacă nu dispunea de celelalte talente și daruri. Ca o formă de exprimare mult mai accesibilă, destul de repede, s-a impus în toate domeniile sociale, de la politică până la disciplinele științifice și cele artistice.
Fotografia a ajuns o sursă de incontestabilă de cunoaștere, ca o poartă într-o realitate de mult uitată, pe care acum o descoperim în numeroasele albume de epocă care au supraviețuit vicisitudinilor timpului. Spațiul dintre Prut și Nistru, aflat la interferența marilor puteri, a fost influențat nu numai sub aspect politic dar și al discursului cultural imprimat și transmis prin operele maeștrilor scrisului cu lumină din Basarabia surprinzând societatea basarabeană modernă așa cum era ea la acel moment.