(material publicat în Etnografie Muzeală,
coord. Varvara Buzilă, dr. conf. univ.,
Chișinău, 2020, 272 p., ISBN 978-9975-3483-9-3,
p. 97-109)
Pe parcursul secolului XIX și XX fotografia a ocupat un loc important în viața socială a oamenilor. Același loc îl ocupă și acum. Imaginea imprimată de creionul naturii nu a ocolit nici muzeul - „arsenalul cel mai puternic cu care un popor își apără originea, identitatea și tot ce a moștenit de la străbuni”[1]. Se estimează că în muzeele lumii fotografia ocupă un loc de frunte în ceea ce privește reprezentările vizuale – aproximativ 80% din tot volumul. În era tehnologilor informaționale rolul artei fotografice crește exponențial. De aceea și atenția pe care trebuie s-o avem față de conservarea și promovarea autenticității ei trebuie să fie la fel.
Fotografia, filmul şi televiziunea au schimbat radical filosofia privirii, imaginile şi imaginarea universului de către om, conducând la o mai bună înțelegere a lumii. Prin aceste mijloace revoluționare staticul devine dinamic, obiectele neînsuflețite sau epocile, oamenii, ființele dispărute, evenimentele de mult trecute, reînvie. Prin intermediul lor s-au produs numeroase mutații conceptuale, metamorfoze şi anamorfoze care au fost preluate şi prelucrate muzeistic.[2]
