ALBINA OSTERMAN – PERSONALITATE REMARCANTĂ A COLECȚIONISMULUI ÎN BASARABIA

Una dintre cele mai remarcabile personalități culturale basarabene la intersecția secolelor XIX-XX precum și a perioadelor țaristă și interbelică a fost Albina Osterman. Soția primului gestionar de colecții și conservator al Muzeului Zemstvei guberniale din Chișinău [1], Franz Osterman, care i-a împărțit împreună bucuriile și mai ales greutățile slujirii culturale pentru posteritate. Chiar dacă numele Albinei, apare în prezent ici colo în publicațiile electronice și cele pe hârtie, personalitatea acesteia pentru contemporaneitate este cvasinecunoscută.

Fig. 1. Albina Osterman. Fotoportret executat în atelierul L. Grabovski. Anii `30, sec. XX.

Începând cu prima jumătate a secolului XIX din Basarabia în mod sistematic și prin diverse metode au început să fie adunate și achiziționate de către autoritățile țariste obiecte vechi, vestigii arheologice, tezaure monetare, manuscrise și cărți rare. În acest scop colaboratorii multor muzee din rusești erau special trimisi în gubernia basarabeană pentru a colecta exponate. Astfel timp de mai mult de o sută de ani spațiul pruto-nistrean a fost lipsit de o mare parte a patrimoniului cultural[2]. Probabil din această cauză, printre nobilii locali care dureau ca aceste bunuri culturale să rămână în țară, au apărut primii colecționari amatori, cum ar fi A. Ruppert, Natalia Sikard, Ioan Suruceanu, Iacob Lebzin, care au înființat primele muzee private și au organizat începând cu mijlocul secolului XIX mai multe expoziții de anvergură[3]. Însă toate aceste încercări de a închega o activitate muzeistică serioasă nu trecut examenul timpului, o bună parte pierzându-și urma în timpul Primului Război Mondial, iar restul în perioada celei de-a Doua Conflagrații de aceeași amploare.

Colecția de documente fotografice – gestionare, conservare, promovare

(material publicat în Etnografie Muzeală,

 coord. Varvara Buzilă, dr. conf. univ.,

Chișinău, 2020, 272 p., ISBN 978-9975-3483-9-3,

p. 97-109) 

Pe parcursul secolului XIX și XX fotografia a ocupat un loc important în viața socială a oamenilor. Același loc îl ocupă și acum. Imaginea imprimată de creionul naturii nu a ocolit nici muzeul - „arsenalul cel mai puternic cu care un popor își apără originea, identitatea și tot ce a moștenit de la străbuni”[1]. Se estimează că în muzeele lumii fotografia ocupă un loc de frunte în ceea ce privește reprezentările vizuale – aproximativ 80% din tot volumul. În era tehnologilor informaționale rolul artei fotografice crește exponențial. De aceea și atenția pe care trebuie s-o avem față de conservarea și promovarea autenticității ei trebuie să fie la fel.

Fotografia, filmul şi televiziunea au schimbat radical filosofia privirii, imaginile şi imaginarea universului de către om, conducând la o mai bună înțelegere a lumii. Prin aceste mijloace revoluționare staticul devine dinamic, obiectele neînsuflețite sau epocile, oamenii, ființele dispărute, evenimentele de mult trecute, reînvie. Prin intermediul lor s-au produs numeroase mutații conceptuale, metamorfoze şi anamorfoze care au fost preluate şi prelucrate muzeistic.[2]