„Somnul conștiinței naște monștri”
(Pentru materialul de față expresia lui Francisco de Goya
cred că trebuie înțeleasă în sensul cel mai direct.)
În unele medii sociale din Republica Moldova chiar și acum sunt răspândite ideile negative, cu o conotație vădit peiorativă, despre jandarmul român în Basarabia în perioada cât aceasta s-a aflat în componența României Mari. Propaganda sovietică și-a îndeplinit menirea într-atât încât și acum meritele administrației românești în spațiul pruto-nistrean sunt reduse la niște tertipuri și expresii repetate la nesfârșit fără a lua seama la contextul regional și internațional în acea perioadă. S-a evitat și se evită și acum o analiză obiectivă a realităților din timpul Primului Război Mondial cât și după acesta. Și adevărul este că în timp ce la răsărit de Basarabia domnea o anarhie totală, administrația românească făcea tot posibilul ca această stare de lucruri să nu influențeze negativ viața în provinciile de est ale României Mari.
Diversele grupuri ideologico-politice, care s-au născut pe ruinele fostului Imperiu țarist, au tins fără încetare să readucă pe axa estică spațiul pruto-nistrean. Metodele au fost diferite, începând de la amenințări și ajungând până la acte teroriste. Aceasta era și esența noii puteri, care pe parcursul întregii perioade interbelice și-a perfecționat metodele de tortură și exterminare a propriului popor, care a culminat la sfârșitul anilor `30, când sute de mii și chiar milioane de oameni au fost deportați, iar un număr însemnat dintr-aceștia au fost executați după procese sumare din simplul motiv de a nu fi de acord cu noua orânduire. A fost exterminată întreaga intelectualitate, a fost decapitată aproape întreaga conducere militară capabilă să țină front inamicului, au fost uciși zeci de mii de preoți, călugări, de la simpli credincioși până la arhierei. Au fost duși cu forța în lagăre cei mai harnici dintre țărani și lucrători rămânând, atât din această cauză cât și ca urmare a războiului și a conflictelor civile, milioane de copii orfani, care la rândul lor au umplut închisorile și mai târziu lagărele. Numărul exacerbat al victimelor celui de-al doilea Război Mondial din partea URSS se explică, în cea mai mare parte, și prin aceste urmări ale decimării elitei națiunii rusești.
Toate acestea se întâmplau la est de Nistru și dacă nu era în Basarabia Armata Română și jandarmul român aveau să se întâmple și cu toți cei de până la Prut: ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi, nemți, evrei și în primul rând români – ceea ce a și avut loc după 1944. Administrația politico-militară românească a ținut, cu toate greșelile care i se impută de criticii tendențioși, frontul acestor nelegiuiri, după cum am mai zis, pe malul Nistrului. Cu rele și cu bune, cu măsuri mai aspre, dar toate acestea ca să nu permită un adevărat genocid al unei națiuni așa cum a fost organizat la nivel statal în est.
