(material publicat în Culegere de studii ROMANIA IN ANUL MARII UNIRI: 1918
coord: GHEORGHE SBARNA, IOAN OPRIS.
Bucuresti: Editura Muzeul Literaturii Romane, 2018, pp. 163-180
ISBN 978-973-167-477-3)
În loc de introducere
Evenimentele legate de Marea Unire din 1918 constituie acum un subiect prioritar pentru cercetătorii istorici, politologii și culturologii din întreaga țară. Fotografia în acest context, ca de altfel, în tot ce înseamnă cercetare a constituit doar un element complementar, un argument ce folosea în contextul materialelor prezentate spre analiză.
Evenimentele din Basarabia din anii 1917-1918 au avut și au până acum o mare rezonanță atât în țară cât și în străinătate. În fiecare an la data aniversară a semnării actului Unirii din 27 martie sunt evocate momentele care au marcat profund istoria ulterioară a spațiului pruto-nistrean. Din moment ce argumentele pe parcursul celor trei decade de independență în Republica Moldova s-au împuținat, în prim plan iese în forță fotografia. Fotografia este martorul tăcut al istoriei basarabene dar nu și lipsit de o încărcătură adeseori grea de sensuri adânci pe care prea puțini le pot decripta la justa lor valoare. Fotografia este documentul de care mulți s-au temut și se tem pentru că reprezintă adeseori argumentul central și de necombătut pentru cei care-l folosesc. Din păcate, timp de o sută de ani de la Marea Unire s-au păstrat destul de puține imagini care să reflecte pe deplin realitățile vremii.
Deși pentru perioada Primului Război Mondial în Basarabia nu sunt într-atât de multe fotografii încât să ne putem face o imagine absolut concludentă inclusiv în privința Marii Uniri, unele date interesante le putem selecta din colecția Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Arhiva Națională a Republicii Moldova. În ce privește prima instituție, cea mai mare parte a materialului se află pe suport de peliculă fotografică. Muzeul dispune de peste 100 000 negative și clișee fotografice în care putem găsi informații, chiar dacă și tangențiale evenimentului Marii Uniri, însă, după cum considerăm, deosebit de interesante pentru posteritate.
O parte a acestei colecții o constituie și imaginile de propagandă cu activiști bolșevici și evenimente le gate de activitatea acestora din perioada țaristă, în timpul Revoluției Ruse și în perioada Marii Unirii și după aceasta timp de 22 de ani de cârmuire românească în Basarabia. Atât administrația țaristă cât și cea românească din spațiul pruto-nistrean a fost implicată în eradicarea elementelor teroriste reprezentate de activiști bolșevici clandestini. Pe lângă reprezentanții arhicunoscuți și forate mult tirajați, sunt și unele nume mai puțin sonore despre care s-a scris mai puțin însă chipurile cărora rămas în custodia celei mai mari colecții de imagini din Moldova, unele dintre care le vom prezenta probabil pentru prima dată publicului larg.
Pentru a înțelege mai bine evenimentele ce au avut loc în prejma, în timpul și după Marea Unire în Basarabia este nevoie să-i cunoaștem în față pe cât mai mulți actori de pe ambele părți ale baricadei. Subiectul, din păcate a fost unul tabu în ultimele decenii ceea ce a făcut ca să rămână încă multe lacune și pete albe care dau motiv unor dispute continue și acum în spațiul academic și mediatic. Studiul acestei perioade din perspectiva imaginilor fotografice poate răspunde multor întrebări și să rezolve mai multe probleme legate de aceste evenimente ceea ce ne propunem și noi în continuare.
Contextul istoric
Din imperiu țarist, Rusia devenise democratică și apoi bolșevică, însă pornirile imperiale rămăseseră. Deși Lenin a propovăduit dreptul popoarelor din cuprinsul imperiului de a-și decide singure soarta, adevărul era că pregătea pe toate căile menținerea în aria de interese geopolitice acestora, prin forța armelor, dacă nu se puneau sub protecția revoluției bolșevice, care ar urma să cuprindă întreg pământul. Așa a fost și în cazul Basarabiei, care își urma calea spre o viață separată de fostul imperiu, înaintând pe calea unirii cu România. Cu atât mai puțin bolșevicii nu doreau să lase din mână această bogată gubernie anexată la 1812. Ba mai mult, intențiile lor se îndreptau și împotriva României, pe care o doreau transformată într-una din republicile sale sovietice anexe.
Pericolul era extrem, din moment ce Socola se afla lângă Iași, la câțiva kilometri de reședința regelui și a guvernului condus de I. C. Brătianu. Iată ce spunea acesta din urmă despre armata rusă bolșevizată, inclusiv despre acțiunile ei din Basarabia: „Armatele ruse au devenit bande fără conducători, otrăvite violent de anarhie, incapabile de a ține frontul și incapabile de a organiza demobilizarea pentru retragere, care fără aprovizionare constituie ea însăși o operă devastatoare".
Pentru a organiza și iniția revoluția bolșevică în România, Lenin a trimis pe S. Rochal, instalat inițial ca și comisar al frontului românesc. Rochal avea doar 21 de ani, dar era un agitator bolșevic experimentat. În vara lui 1917 el crease republica Kronstadtului, cetatea insulară din Marea Baltică ce apăra intrarea în estuarul fluviului Neva, deci calea maritimă spre Petrograd, în Kronstadt fiind sediul marinei militare rusești. Au fost executați ofițerii, inclusiv amiralul flotei, puterea trecând în mâna marinarilor, care au fraternizat ulterior cu bolșevicii lui Lenin. După ce a trecut războiul civil, în 1921, când marinarii s-au trezit la realitate și și-au dat seama că au fost păcăliți și că Lenin își trădase idealurile promise, s-au revoltat, dar au fost exterminați de Armata Roșie. Rochal se afirmase ca lider și un agitator bolșevic, el chiar sechestrând la un moment dat ambasadorul englez de la Petrograd, cerând în schimbul eliberării lui ca guvernul englez să încheie pace, un act terorist de cea mai joasă speță. Intervenția lui Kerenski, care se mai bucura atunci de oarecare autoritate l-a salvat pe ambasador.
Numirea lui Rochal în funcția de comisar al frontului românesc avea scop clar: eliminarea conducerii rusești a frontului, respectiv a generalului Scerbaciov și a ofițerilor săi, după modelul Kirilenko. Acesta din urmă, fost plutonier devenit generalisim, a eliminat conducerea cartierului general rus de la Moghilev, ucigându-l pe fostul comandant suprem, generalul Duhonin, cu ajutorul marinarilor baltici aduși de Kirilenko. Dar Rochal avea și o misiune suplimentară: eliminarea cartierului general românesc, a guvernului, alungarea sau suprimarea regelui și desăvârșirea transformării României în republică bolșevică.
În drumul său Rochal s-a oprit și două zile la Chișinău, unde a pledat în fața sovietelor reunite formate din ruși și bolșevici, respectiv a adversarilor Sfatului Țării, ca să procedeze imediat la preluarea puterii în Basarabia, promițându-le ajutorul trupelor bolșevizate de pe frontul românesc și sosirea unor marinari de la Petrograd.
În noaptea de 21 spre 22 decembrie se ține un consiliu de guvern care decide atacarea taberei de la Socola care devenise un focar bolșevic ce amenința România cu distrugerea, iar asta înainte ca restul trupelor bolșevice să ajungă acolo. Bolșevicii instalaseră deja tunurile pe dealul Aroneanu țintind capitala României neocupate, dar românii, prevăzători, aduseseră trupe suplimentare în Iași. În zorii zilei de 22 decembrie 1917 soldații români atacă tabăra la baionetă. După o luptă scurtă, bolșevicii sunt dezarmați, încărcați în trenuri și expediați sub pază dincolo de Prut.
A fost prima luptă serioasă între români și rușii bolșevizați, dar nu cea din urmă. Cele două trenuri cu bolșevicii plecați de la Odessa pentru a-i întări pe cei de la Socola și a contribui la bolșevizarea României sosesc în gara Socola. Spre marea lor uimire, sunt întâmpinate de trupe române cu mitralierele și tunurile îndreptate spre ei. Li se cere capitularea și aceștia, înspăimântați, acceptă. Sunt dezarmați și expediați peste Prut, pe urmele celorlalți.[1]
Conform istoricului Anton Moraru între 1917-1920, Lenin, Stalin, Troțki, Rakovski au trimis în Basarabia peste 800 de elemente teroriste. Printre aceștia au fost V. Volodarski, Mihail Breanski, Iakob Meleșin, Evgheni Venediktov, Ilia Garkavâi, Saul Userovici, P. Parfenov, Durasov, Korovin, Cerepanov, Kaabak, Șpunt, V. Perper, V. Iudovski, A. Kaminski etc. [2]
La 3 decembrie 1917, la Chișinău vine banda de teroriști condusă de Semion Roșal. Ei au cerut de la bolșevicii locali să lupte cu burghezia, să cucerească puterea de stat. Apoi au plecat la Iași, unde aveau misiunea să-l aresteze pe regele Ferdinand și să instaureze puterea comunistă pe Frontul Român. Ei i-au eliberat pe Rakovski și pe alți socialiști revoluționari, care se aflau într-o închisoare din Iași, iar mai apoi i-au trimis la Odesa.
În august 1917, la Chișinău bandele de soldați ruși bolșevizate i-au ucis pe Andrei Hodorogea și Simion Murafa. A fost omorât generalul Duhonin și distrus statul său major al armatei ruse. La Leova, bandele bolșevizate de soldați ruși au împușcat și au jefuit mai mulți comercianți și oameni gospodari.
În ianuarie 1918 bolșevicii au dezarmat peste 850 de ostași ardeleni care veneau din Kiev, întorcându-se la Iași.
La 6-7 ianuarie 1918, bandele rusești au arestat și au împușcat peste 40 de prizonieri români între stațiile Ghidighici și Strășeni. (Bessarabskaia jizn’, 1918, 8 ianuarie). La 7-8 ianuarie 1918 bandele rusești, l-au ucis pe generalul Nekrasov, comandantul Armatei a IX-a ruse și pe colonelul Sokolov, fiind împușcați, iar corpurile lor neînsuflețite le-au tăiat în bucăți și le-au aruncat la câini în stația Cornești.[3] Teroriștii ruși din Cornești Smokin și Mateevici au aruncat în aer calea ferată Cornești-Sipoteni.[4]
La 22 decembrie 1917, V. Lenin a dat o nouă dispoziție de a fi trimise în Basarabia mai multe bande bolșevice cu denumirea de „detașamentele Gărzii Roșii”.[5]
La 9 ianuarie 1918, un tren cu ostașii români este atacat în gara Strășeni. Membrii comisiunii interaliate pentru aprovizionarea armatei sunt arestați și expediați la Odesa, iar fondurile financiare în valoare de câteva milioane sunt confiscate de bandiții bolșevici. Mai apoi au fost arestați și pedepsiți, maltratați generalul rus Kațeba și ofițerul Dediușin. La 22 mai 1917 au fost arestați generalul Skerski și ofițerii care-l însoțeau. La 23 noiembrie 1917, în Chișinău staționau mai mult de 12 000 de ostași și ofițeri ruși, dar n-au fost în stare să oprească activitatea Sfatului Țării. Ce-i drept, dintre acești ostași s-au format mai multe bande de dezertori, teroriști, bolșevici sub conducerea mai multor comuniști, precum A.Butin, Vorobiov, Troițki, Rogov, Aksionov, Arnoldov, Bâkov, Bakanov, Morozov etc.
Teroristul Bucek s-a autoproclamat reprezentant al puterii sovietice la Hotin și la 2 februarie 1918 a început să lupte cu Sfatul Țării. În ianuarie-februarie anul 1918 marxiștii bolșevici ruși din județul Bălți au încercat să lupte cu Armata Română. La 20 ianuarie 1918 în satul Vărzărești au venit zece cavaleriști bolșevici și au început să-i mobilizeze pe țărani ca aceștia să se unească contra României. [6]
Pentru a înțelege mai bine evenimentele ce au avut loc în prejma, în timpul și după Marea Unire în Basarabia este nevoie să-i cunoaștem în față pe cât mai mulți actori de pe ambele părți ale baricadei. Subiectul, din păcate a fost unul tabu în ultimele decenii ceea ce a făcut ca să rămână încă multe lacune și pete albe care dau motiv unor dispute continue și acum în spațiul academic și mediatic. Studiul acestei perioade din perspectiva imaginilor fotografice poate răspunde multor întrebări și să rezolve mai multe probleme legate de aceste evenimente ceea ce ne propunem și noi în continuare.
Contextul istoric
Din imperiu țarist, Rusia devenise democratică și apoi bolșevică, însă pornirile imperiale rămăseseră. Deși Lenin a propovăduit dreptul popoarelor din cuprinsul imperiului de a-și decide singure soarta, adevărul era că pregătea pe toate căile menținerea în aria de interese geopolitice acestora, prin forța armelor, dacă nu se puneau sub protecția revoluției bolșevice, care ar urma să cuprindă întreg pământul. Așa a fost și în cazul Basarabiei, care își urma calea spre o viață separată de fostul imperiu, înaintând pe calea unirii cu România. Cu atât mai puțin bolșevicii nu doreau să lase din mână această bogată gubernie anexată la 1812. Ba mai mult, intențiile lor se îndreptau și împotriva României, pe care o doreau transformată într-una din republicile sale sovietice anexe.
Pericolul era extrem, din moment ce Socola se afla lângă Iași, la câțiva kilometri de reședința regelui și a guvernului condus de I. C. Brătianu. Iată ce spunea acesta din urmă despre armata rusă bolșevizată, inclusiv despre acțiunile ei din Basarabia: „Armatele ruse au devenit bande fără conducători, otrăvite violent de anarhie, incapabile de a ține frontul și incapabile de a organiza demobilizarea pentru retragere, care fără aprovizionare constituie ea însăși o operă devastatoare".
Pentru a organiza și iniția revoluția bolșevică în România, Lenin a trimis pe S. Rochal, instalat inițial ca și comisar al frontului românesc. Rochal avea doar 21 de ani, dar era un agitator bolșevic experimentat. În vara lui 1917 el crease republica Kronstadtului, cetatea insulară din Marea Baltică ce apăra intrarea în estuarul fluviului Neva, deci calea maritimă spre Petrograd, în Kronstadt fiind sediul marinei militare rusești. Au fost executați ofițerii, inclusiv amiralul flotei, puterea trecând în mâna marinarilor, care au fraternizat ulterior cu bolșevicii lui Lenin. După ce a trecut războiul civil, în 1921, când marinarii s-au trezit la realitate și și-au dat seama că au fost păcăliți și că Lenin își trădase idealurile promise, s-au revoltat, dar au fost exterminați de Armata Roșie. Rochal se afirmase ca lider și un agitator bolșevic, el chiar sechestrând la un moment dat ambasadorul englez de la Petrograd, cerând în schimbul eliberării lui ca guvernul englez să încheie pace, un act terorist de cea mai joasă speță. Intervenția lui Kerenski, care se mai bucura atunci de oarecare autoritate l-a salvat pe ambasador.
Fig. 1 și 2. Comitetul revoluționar bolșevic în cadrul Armatei a 8-a ruse pe frontul românesc.
În mijlocul lor P.I. Baranov. 1917.
Numirea lui Rochal în funcția de comisar al frontului românesc avea scop clar: eliminarea conducerii rusești a frontului, respectiv a generalului Scerbaciov și a ofițerilor săi, după modelul Kirilenko. Acesta din urmă, fost plutonier devenit generalisim, a eliminat conducerea cartierului general rus de la Moghilev, ucigându-l pe fostul comandant suprem, generalul Duhonin, cu ajutorul marinarilor baltici aduși de Kirilenko. Dar Rochal avea și o misiune suplimentară: eliminarea cartierului general românesc, a guvernului, alungarea sau suprimarea regelui și desăvârșirea transformării României în republică bolșevică.
În drumul său Rochal s-a oprit și două zile la Chișinău, unde a pledat în fața sovietelor reunite formate din ruși și bolșevici, respectiv a adversarilor Sfatului Țării, ca să procedeze imediat la preluarea puterii în Basarabia, promițându-le ajutorul trupelor bolșevizate de pe frontul românesc și sosirea unor marinari de la Petrograd.
În noaptea de 21 spre 22 decembrie se ține un consiliu de guvern care decide atacarea taberei de la Socola care devenise un focar bolșevic ce amenința România cu distrugerea, iar asta înainte ca restul trupelor bolșevice să ajungă acolo. Bolșevicii instalaseră deja tunurile pe dealul Aroneanu țintind capitala României neocupate, dar românii, prevăzători, aduseseră trupe suplimentare în Iași. În zorii zilei de 22 decembrie 1917 soldații români atacă tabăra la baionetă. După o luptă scurtă, bolșevicii sunt dezarmați, încărcați în trenuri și expediați sub pază dincolo de Prut.
A fost prima luptă serioasă între români și rușii bolșevizați, dar nu cea din urmă. Cele două trenuri cu bolșevicii plecați de la Odessa pentru a-i întări pe cei de la Socola și a contribui la bolșevizarea României sosesc în gara Socola. Spre marea lor uimire, sunt întâmpinate de trupe române cu mitralierele și tunurile îndreptate spre ei. Li se cere capitularea și aceștia, înspăimântați, acceptă. Sunt dezarmați și expediați peste Prut, pe urmele celorlalți.[1]
Conform istoricului Anton Moraru între 1917-1920, Lenin, Stalin, Troțki, Rakovski au trimis în Basarabia peste 800 de elemente teroriste. Printre aceștia au fost V. Volodarski, Mihail Breanski, Iakob Meleșin, Evgheni Venediktov, Ilia Garkavâi, Saul Userovici, P. Parfenov, Durasov, Korovin, Cerepanov, Kaabak, Șpunt, V. Perper, V. Iudovski, A. Kaminski etc. [2]
La 3 decembrie 1917, la Chișinău vine banda de teroriști condusă de Semion Roșal. Ei au cerut de la bolșevicii locali să lupte cu burghezia, să cucerească puterea de stat. Apoi au plecat la Iași, unde aveau misiunea să-l aresteze pe regele Ferdinand și să instaureze puterea comunistă pe Frontul Român. Ei i-au eliberat pe Rakovski și pe alți socialiști revoluționari, care se aflau într-o închisoare din Iași, iar mai apoi i-au trimis la Odesa.
În august 1917, la Chișinău bandele de soldați ruși bolșevizate i-au ucis pe Andrei Hodorogea și Simion Murafa. A fost omorât generalul Duhonin și distrus statul său major al armatei ruse. La Leova, bandele bolșevizate de soldați ruși au împușcat și au jefuit mai mulți comercianți și oameni gospodari.
Fig. 3. Un grup de soldați luați prizonieri.
În ianuarie 1918 bolșevicii au dezarmat peste 850 de ostași ardeleni care veneau din Kiev, întorcându-se la Iași.
La 6-7 ianuarie 1918, bandele rusești au arestat și au împușcat peste 40 de prizonieri români între stațiile Ghidighici și Strășeni. (Bessarabskaia jizn’, 1918, 8 ianuarie). La 7-8 ianuarie 1918 bandele rusești, l-au ucis pe generalul Nekrasov, comandantul Armatei a IX-a ruse și pe colonelul Sokolov, fiind împușcați, iar corpurile lor neînsuflețite le-au tăiat în bucăți și le-au aruncat la câini în stația Cornești.[3] Teroriștii ruși din Cornești Smokin și Mateevici au aruncat în aer calea ferată Cornești-Sipoteni.[4]
La 22 decembrie 1917, V. Lenin a dat o nouă dispoziție de a fi trimise în Basarabia mai multe bande bolșevice cu denumirea de „detașamentele Gărzii Roșii”.[5]
Fig. 4. Gărzile Roșii în Basarabia.
La 9 ianuarie 1918, un tren cu ostașii români este atacat în gara Strășeni. Membrii comisiunii interaliate pentru aprovizionarea armatei sunt arestați și expediați la Odesa, iar fondurile financiare în valoare de câteva milioane sunt confiscate de bandiții bolșevici. Mai apoi au fost arestați și pedepsiți, maltratați generalul rus Kațeba și ofițerul Dediușin. La 22 mai 1917 au fost arestați generalul Skerski și ofițerii care-l însoțeau. La 23 noiembrie 1917, în Chișinău staționau mai mult de 12 000 de ostași și ofițeri ruși, dar n-au fost în stare să oprească activitatea Sfatului Țării. Ce-i drept, dintre acești ostași s-au format mai multe bande de dezertori, teroriști, bolșevici sub conducerea mai multor comuniști, precum A.Butin, Vorobiov, Troițki, Rogov, Aksionov, Arnoldov, Bâkov, Bakanov, Morozov etc.
Teroristul Bucek s-a autoproclamat reprezentant al puterii sovietice la Hotin și la 2 februarie 1918 a început să lupte cu Sfatul Țării. În ianuarie-februarie anul 1918 marxiștii bolșevici ruși din județul Bălți au încercat să lupte cu Armata Română. La 20 ianuarie 1918 în satul Vărzărești au venit zece cavaleriști bolșevici și au început să-i mobilizeze pe țărani ca aceștia să se unească contra României. [6]
Fig. 5. F.I. Rogov – președinte al mișcării bolșevice în Armata Română. 1917.
La 19 ianuarie 1918 mai mult de zece bandiți ruși au încercat să împartă arme unor țărani basarabeni din comuna Bucovăț[7], dar au fost alungați din sat. Toți acești teroriști comuniști au fost finanțați de către guvernul lui Lenin. Numai la 10 ianuarie 1918 E.Venediktov și banda lui de bolșevici au primit de la Lenin peste 100 de mii de ruble.[8]
Din păcate, pe parcursul anului 1918 era resimțită insuficientă conlucrare între companiile de grăniceri și diviziile din acoperire, cât și o oarecare neglijență manifestată de comandanții tuturor eșaloanelor în ceea ce privește evaluarea situației precum și menținerea vigilenței, în rândul trupelor române în Basarabia.[9] Deja la începutul anului 1919 la comandamentul Diviziei 1 Cavalerie la au sosit informații care indicau o creștere bruscă a efectivelor ruso-ucrainene în regiunea orașului Moghilău, precum și o intensificare a actelor teroriste și a diversiunilor, mai ales în nordul provinciei.[10] Un ordin al generalului Constantin Prezan din 6/19 ianuarie 1919 a cerut trupelor din Basarabia să acționeze „cu toată asprimea” față de cei care tulbură ordinea, cerându-le în același timp să aibă o atitudine binevoitoare față de populația pașnică, apărându-i avutul și viața.
Fig. 6. D. Gavriliuc – membru al grupurilor bolșevice de luptă. 1918.
Aceste ordine nu par a fi fost privite cu toată atenția și nu s-au luat măsurile care s-au impus.[11] Din motive necunoscute, Brigada 2 Roșiori nu s-a consolidat pe poziție și nici nu a urmărit cu atenția cuvenită mișcările și infiltrările inamice de peste Nistru.[12] În mod inexplicabil, deși la nord de Nistru concentrările de forțe militare erau vizibile și intensitatea raidurilor și incursiunilor peste fluviu a crescut, la începutul anului 1919 în sectorul Brigăzii 2 Roșiori s-a instalat în mod inexplicabil liniștea și inactivitatea. În condiții de pericol iminent, cei mai mulți dintre ofițeri și cea mai mare parte efectivului se complăceau într-o viață liniștită, instalați fiind la Hotin și în localitățile din jur.[13]
Inamicul a fost la curent cu situația respectivă și s-a hotărât să profite de ea.[14] Bolșevicii s-au pregătit astfel fără a fi stingheriți pe ambele părți ale Nistrului, sub ochii comandanților militari din zonă. Din depozitele austro-ungare și germane lăsate în zonă după retragerea trupelor Puterilor Centrale, elementele ostile autorităților românești au putut să fure arme, deoarece depozitele în cauză nu au fost preluate de Armata Română sub o pază corespunzătoare.[15]
D. Gavriliuc a fost unul din membrii grupurilor care se ocupau cu aprovizionarea cu arme și contrabanda pe teritoriul Basarabiei care mai apoi erau folosite pentru acte teroriste împotriva populației și a autorităților românești din Basarabia.
Istoricul și cercetătorul Mihai Tașcă ne relatează un caz reprezentativ pentru acea perioadă, găsit de acesta printre documentele ANRM. Între 5 și 7 octombrie 1921, o bandă de bolșevici din stânga Nistrului, formată din 36 de indivizi, a organizat un atac banditesc asupra unor localități din sudul Basarabiei. Insurecția s-a soldat cu omorârea a doi cetățeni și trei militari români și zece răniți, bandiții având pierderi de șase persoane.
Fig. 7. Grup de „partizani” din Transnistria. 1918-1919.
„Urmare raportului nostru telegrafic Nr. 148 din 7 octombrie a. c. am onoarea a Vă raporta detaliat desfășurarea atacului bolșevic de la 6 și 7 oct[ombrie] a.c. astfel după cum urmează:
În noaptea de 5 spre 6 octombrie la orele 3½ o bandă de bolșevici compusă din 36 indivizi armați cu 2 mitraliere, 4 puști mitraliere, arme, granate franceze și engleze și bombarde și-au făcut apariția în comuna Alexandrovca, de unde îmbarcându-se prin forță în 9 căruțe cu cai și conducătorii lor, au luat direcția spre comuna Moldovca/Vodeni, unde ajungând pe la orele 7½ și intrând în comună, au împușcat pe evreul Coremazchi din Crocmaz pentru motivul ca a spionat românilor, luându-i și patru mii de lei, după care s-au dus la școala primară interesându-se în ce limbă se predau cursurile; întâlnind apoi Învățătorul Cula Ananie din Caplan, care venise la percepție spre a-și incasa un mandat, au intenționat să-l omoare, lăsându-l în viață numai în urma stăruințelor populației și luându-i biletul de identitate, cu care sus numitul se justificase în fața lor.
Urmăriți de jandarmii de la postul Babei și Secția Staro Cazaci, bandiții au luat direcția Caplan și în drum a avut loc prima ciocnire. De aici văzându-se în de aproape urmăriți s-au îndreptat spre Olănești și, în drum, au omorât pe notarul comunei Crocmaz, Dinmcovschi, jefuindu-l de suma de 2000 lei.
Fig. 8. Stafful așa zișilor „partizani” bolșevici din Balta. 1919.
În marginea comunei Olănești fiind întâmpinați de jandarmii postului și de populație adunată în apărarea satului, bandiții crezând că au în fața lor armata, au luat direcția spre Crocmaz, unde de asemeni întâmpinându-i populația și jandarmii, au fost siliți să ia direcția Staro Cazaci, acolo străjerii și populația înarmați cu furci de fier, topoare etc., i-au oprit și i-au forțat să-și schimbe direcția înapoi, astfel văzându-se urmăriți în de aproape de jandarmii posturilor învecinate din Babei, Staro Cazaci, Ivanovca, Han Clișa, Caplan, Gura Roșie, Olănești, Crocmaz, Seimeni și de Grăniceri, s-au retras în valea localității numită Baicazia, unde dând drumul căruțelor s-au fixat pe o poziție prielnică cu plantațiuni și șanțuri, deschizând focuri de mitralieră, arme și granate.
La ora 3 a sosit de la Cetatea Albă și Detașamentul din Reg[imentul] 5 jandarmi, compus din 20 jandarmi, sub comanda Dlui căpitan Sandu, luând dispozițiunile de încercuirea lor. Lupta a durat până la ora 7 seara când bandiții profitând de întuneric și de faptul că frontul din spatele lor era format de populația din satele învecinate, înarmată numai cu furci și ciomege, s-au retras în direcția Han Câșla-Gura Roșie, lăsând pe teren șase morți. În aceeași luptă a căzut mort jandarmul sergent instructor Matei Mihai, șeful postului Han Câșla și strajerii Arion Morolenco din comuna Han Câșla și Vuhațev Eudochim din comuna Staro Cazaci.
Răniți au fost jandarmul plutonier Claman Dumitru, Șeful postului Staro Cazaci, cap[itan] jandarm Dima Nicolae de la postul Gara Roșie, cap[itan] jandarm Vagner Petre din Reg. 5 jandarmi, soldatul jandarm Marin Ștefan de la postul Crocmaz, soldat jan[darm] Ciobanu Const. de la postul Seimeni, trei soldați Grăniceri și străjerul Izotov Iacov din comuna Staro Cazaci.
Asupra unuia din bandiți care se crede a fi șeful lor s-a găsit o hartă militară a sudului Basarabiei, un carnet cu mai multe note și un tablou de numele a 4 indivizi.
Fig. 9. Grup de „partizani” bolșevici în Basarabia.
Jandarmul Sergent Instructor Matei Mihai mort în luptă corp la corp cu bandiții, a fost desbrăcat de haine pe care le-au luat cu ei.
În timpul retragerei bandiților spre Han Câșla și Gura Roșie, detașamentul Palanca din compania 6-a Reg[imentul] 7 infanterie a angajat cu ei o scurtă luptă, în urma căreia un soldat a fost rănit.
Banda profitând însă de întuneric a reușit să dispară în direcția Gura Roșie - Han Câșla, îndreptându-se înspre pichetul de grăniceri Liman din fața localității Maiacki, unde se presupune că aveau bărcile cu care intenționau să treacă Nistrul, astfel că pe la ora 3 noaptea pichetul Liman care fusese deja prevenit, simțind apropierea bandiților a luat poziția de luptă, somându-i cu focuri.
Unul din bandiți îmbrăcat acum în hainele jandarmului Matei Mihai, somat de grăniceri a se opri, a răspuns în românește „Ce mai întrebi nu vezi cine sunt”, însă grănicerilor părându-li-se suspect, au tras focuri asupra lui, omorându-l.
În acest timp, între restul bandei și grănicerii Pichetului s-a angajat o luptă care a durat până aproape la ora 6 dimineața când bandiții au reușit să treacă Nistrul înot de cealaltă parte.
În insula numită Toronciuc, pe locul de trecere a bandei, s-a găsit granate și aproape 20 bucăți dinamită, iar pe terenul de luptă de la Baicazia s-a luat de la bolșevici două puști mitraliere și 18 granate de diferite sisteme și mărimi.
Din cercetările făcute până în prezent cum și din declarația din ultimele momente a șefului lor, reiese că această bandă a fost trimisă în Basarabia de organizația Bolșevică din Tiraspol în scopul de a răspândi teroarea și ideile bolșevice.
În trecerea prin comuna Caplan au răspândit și unele numere din ziarul scris în limba română și cu caractere rusești intitulat „BOLȘEVICUL BASARABEAN”.
Cercetările continuă spre a stabili dacă printre bolșevicii morți sunt și elemente locale, căci după felul cum au operat denotă că cunoșteau bine locurile și oamenii.
Având în vedere cele arătate mai sus, ținem a semnala atențiunii Dvs, că atât jandarmii de la posturile menționate, cât și detașamentul de jandarmi de sub comanda dlui Căpitan Sandu Comandantul Companiei jand[armi] din Cetatea Albă, ajutați și de populație, cu curaj demn de toată lauda, și-au făcut datoria în chip eroic și în consecință propunem și vă rugăm să binevoiți a dispune ajutorarea familiilor celor morți și decorarea celor răniți, ca un exemplu și încurajare pe viitor, în îndeplinirea datoriei. [16]
Pentru a preveni în continuare multiplele cazuri de destabilizare a situației politico-economice în Basarabia agenții Siguranței au depus un efort considerabil pentru a descoperi spionii infiltrați în administrație, poliție, armată și chiar în organele de Siguranță. După arestările din vara anului 1919 (arestate circa 200 de persoane), urmate de cele de la începutul anului 1920, organele Siguranței din Basarabia au reușit să anihileze o întreagă echipă sosită fraudulos din stânga Nistrului. Cei arestați au depus mărturii și au divulgat alte nume ale persoanelor care se aflau de mai mult timp în atenția Siguranței.
Fig. 10. I.C. Zoti – condamnat pentru spionaj în favoarea Rusiei.
I.C. Zoti este un exemplu elocvent în acest sens. Deși numele lui nu a fost destul de mediatizat consider că dosarul său ar aduce lumină unor momente destul de interesante.
În lunile mai-iunie 1920, a mai avut loc un val de arestări a agenților comuniști. Numai în luna mai 1920, au fost arestați 40 de membri ai comitetelor bolșevice și ai organizațiilor de spionaj din întreaga Basarabie. În timpul arestărilor, la agenții comuniști a fost găsit un aparat de cifrat utilizat în armată, documente în alb și ștampile care serveau la întocmirea actelor false. Din cercetările Siguranței din Basarabia reieșea că, agenții sovietici care desfășurau activități de spionaj, aveau misiunea să procure informații despre situația din România, despre atmosfera care domnea în Basarabia în timpul alegerilor, despre partidele politice și programele acestora, procurau presa care apărea în România și peste hotare.
În eventualitatea inițierii tratativelor sovieto-române, guvernele sovietice rus și ucrainean au luat măsuri pentru înființarea în diferite orașe din România, a unor centre care să adune diverse informații politice, militare, sociale, economice etc. Asemenea centre trebuiau înființate la Chișinău, Tighina, Cernăuți, Galați, Constanța, Iași și București, iar de constituirea lor urma să se ocupe Comitetul bolșevic din Chișinău. Planurile de constituire a centrelor au fost elaborate la începutul anului 1920, iar în luna mai a aceluiași an, au avut loc arestări ale agenților comuniști. Activitatea lor s-a redus doar la unele legături cu cei din Iași și la procurarea unor ziare care urmau să fie trimise prin curieri în stânga Nistrului.
Fig. 11. Membrii așa zisului „Comitet revoluționar bolșevic” din Chișinău. 1917.
Cercetările au dus la descoperirea tipografiei ilegale, arhivei Comitetului Central, a unui număr mare de manifeste, broșuri cu caracter revoluționar, scrisori, ordine primite de la organizațiile din Rusia, de la alte organizații, note, informații despre întreaga activitate a organizațiilor basarabene din mai 1919 și până în iunie 1920, o ștampilă a Prefecturii Poliției Chișinău, cu care se falsificau documentele de identitate ale celor veniți de peste Nistru. La sediul tipografiei descoperite, au mai fost găsite revolvere sistem „Nagan” și cinci bucăți de piroxilină, pentru executarea actelor teroriste. După arestările din anul 1919 și 1920, a fost necesară o lungă perioadă de timp, ca mișcarea comunistă din Basarabia să se refacă și să-și reia activitatea.[17]
Elemente definitorii
Am reușit să identificăm în colecția de negative fotografice a MNEIN mai mult de 150 de imagini atribuite perioadei respective. Deși în mare parte aceste imagini sunt inedite reprezentând copiile fotografiilor pe hârtie fotografică păstrate la muzeu în anii 50-60 ai secolului trecut, încă nu este în totalitate clar dacă anii în care originalul acestora a fost executat este acela care este scris în adnotația de pe plicurile cu negative și în registrele colecției. Dintr-acestea 58 de nume sunt rusești și doar 9 par a fi românești, restul sunt ale altor etnii.
Unele din personajele din imagini au fost destul de cunoscute în perioada sovietică, dacă-i avem în vedere pe șefii mișcării bolșevice sau reprezentanții pe care propaganda comunistă i-a impus ca exemple pentru zeci de generații de elevi și studenți sovietici în Basarabia. Pentru generațiile actuale ei sunt cvasinecunoscuți ca și celelalte nume care nu au fost folosite în scopuri propagandistice.
Pentru anii Primului Război Mondial în Basarabia și inclusiv ceea ce ține de perioada în care a avut loc Marea Unire, după cum am spus mai sus, sunt prea puține imagini fotografice care ar putea ilustra evenimentele ce s-au produs. Unul din motivele invocate ar fi că pe parcursul perioadei sovietice orice element complinitor care ar fi constituit un argument în favoarea reîntregirii spațiilor locuite de etnici români trebuia să fie șters din memoria colectivă. Un alt motiv pentru care nu se găsesc imagini din acele timpuri ar fi că prea puțini fotografi basarabeni ai începutului de secol s-au încumetat să riște și să practice meseria în zonele de risc.
Până acum s-a discutat în general despre fenomene din mai multe perspective evenimentelor din perioada Marii Uniri și s-a evitat cercetarea concretă a lor. Astfel, în perioada sovietică s-a pus accent pe activiștii bolșevici, iar în ultimii 30 de ani s-a vorbit în cea mai mare măsură doare de personalitățile marcante ale Sfatului Țării și cei care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri în Basarabia.
Subiect îndelung mediatizat ajungându-se a fi mitologizat în întreaga perioadă sovietică a avut și o altă latură mai puțin elucidată – soarta ulterioară a acestor personaje. Nimeni nu a scris despre activitatea acestor oameni în perioada anilor 1940-1941 și după 1944. Cu atât mai straniu pare faptul dispariției lor din rândul administrației sovietice în Basarabia.
Stilul și prestanța fotografiilor este cu totul altul decât erau la acea vreme în Basarabia, ceea ce demonstrează influența externă sau executarea cu mult mai târzie a acestor imagini fotografice în spațiul pruto-nistrean.
Am identificat portrete și fotografii de grup ale actorilor din acea perioadă din care am selectat câteva care mi s-au părut mai reprezentative pentru un eventual studiu comparat. Acum având acces mai larg la arhivele din țară și de peste hotare consider că se pot trage concluzii din mult mai multe date concrete.
Fig. 12 și 13. Grupuri subversive de bolșevici
care au activat pe teritoriul Basarabiei în anul 1917.
O parte din acești activiști se regăsesc ulterior în fotografiile de grup în închisorile din spațiul basarabean și al României fiind prinși de pentru acțiuni subversive de către Poliție sau Siguranță fiind amintiți și în procesele intentate lor pe parcursul întregii perioade interbelice.
În ce constă fotografiile portretistice ale activiștilor bolșevici ai perioadei respective unii se regăsesc, după cum am menționat mai sus, în enciclopediile și manualele sovietice, cum ar fi Osip Gorbaciov și Vasili Rudiev, iar alții au rămas mai puțin cunoscuți chiar și acum.
Fig. 14. Osip Gorbaciov cu soția, 1917,
unul din fondatorii organizației bolșevice din Basarabia.
Fig. 15. Vasilii Rudiev – șeful așa zisului stat major revoluționar din Basarabia
care a luptat împotriva Sfatului Țării.
Fig. 16 și 17. F. M. Kalașnikov (stânga) și M.D. Mocan (dreapta) -
liderii grupurilor de luptă împotriva Armatei Române din Bender. 1919.
În loc de concluzii:
- fiind intens finanțați și susținuți prin rețelele de contrabandă membrii mișcării bolșevice ilegale din Basarabia dispuneau de o bază logistică bine închegată având, posibil, și ateliere fotografice clandestine, alături de tipografii;
- luând în considerație contextul istoric în care au fost executate fotografii putem spune cu siguranță că reprezentanții bolșevismului în Basarabia întipăriți pe acestea au fost părtași la actele de violență atât în spațiul pruto-nistrean cât și în afara lui, urmează doar să stabilim gradul de implicare al fiecărui personaj în parte la un scenariu bine pus la punct și cunoscut de destabilizare;
- un amalgam de romantism și nebunie generat de anarhism și marxism în timpul I Război Mondial au adus Rusiei și ulterior Uniunii Sovietice milioane de victime în rândul propriului popor și în rândul populațiilor asuprite și exterminate în GULAG-uri sau împușcați în temnițele NKVD-iste. Mărturii de necontestat pentru acele evenimente au rămas pentru totdeauna fotografiile care s-au păstrat și se vor păstra în colecțiile Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău și în alte instituții publice și private gestionare ale patrimoniului.
doctorand Mihai Dohot,
Univeristatea „VALAHIA”, Târgoviște
Note:
[1] Cristian Negrea, Primele lupte ale Armatei Române cu bolşevicii (1917 - 1918), http://www.istoria.md/articol/851/Primele_lupte_ale_Armatei_Rom%C3%A2ne_cu_bol%C5%9Fevicii
[2] http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=45&id=4418&zidc=1
[3] Constantin Chiriţescu, Istoria războiului pentru reîntregirea României, p. 85
[4] Ibidem, p. 59
[5] Istorik-marxist, 1938, nr. 1, p. 23
[6] ANRM, f. 619, inv. 1, d.4803, p. 66-67
[7] Ibidem, p. 67
[8] Ibidem, p. 308
[9] Dumitru Seserman, Acțiunile Armatei Române în spațiul dintre Carpații Orientali și Nistru (1917-1920); Editura Universității Naționale de Apărare; București; 2004, p. 177
[10] M. Stănescu, Hotin - ianuarie 1919. Răscoală sau agresiune? (Hotin, 1919. Révolte ou agression?). Magazin Istoric, 1995, 29, nr. 7, p.22-26., p. 22
[11] Ibidem, p. 23
[12] Ibidem, p. 22
[13] Dumitru Seserman, Op. cit., p. 182
[14] Ibidem, p. 182
[15] M. Stănescu, , Op. cit., p. 23
[16] https://www.timpul.md/articol/atacuri-bolsevice-asupra-basarabiei-dupa-1918-20169.html
[17] http://www.cnaa.md/files/theses/2016/50625/pavel_moraru_abstract.pdf
Bibliografie:
1. Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic și România, Editura Militară, București, 2000;
2. Anton Moraru, Istoria romanilor - Basarabia si Transnistria 1812-1993, Chisinau, 1995;
3. Constantin Chirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României (1916-1919), ediția a doua, 1934;
4. Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmași, Editura Hyperion, Chișinău, 1991;
5. Ștefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iași, 2001;
6. Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995.
Fotocredit:
Imaginea 1: MNEIN Nr. Inv. 4603
Imaginea 2: MNEIN Nr. Inv. 4605
Imaginea 3: MNEIN Nr. Inv. 7187
Imaginea 4: MNEIN Nr. Inv. 8570
Imaginea 5: MNEIN Nr. Inv. 4320
Imaginea 6: MNEIN Nr. Inv. 7011
Imaginea 7: MNEIN Nr. Inv. 8901a
Imaginea 8: MNEIN Nr. Inv. 7254
Imaginea 9: MNEIN Nr. Inv. 4310
Imaginea 10: MNEIN Nr. Inv. 4223
Imaginea 11: MNEIN Nr. Inv. 4088
Imaginea 12: MNEIN Nr. Inv. 4345
Imaginea 13: MNEIN Nr. Inv. 4546
Imaginea 14: MNEIN Nr. Inv. 4214
Imaginea 15: MNEIN Nr. Inv. 14424
Imaginea 16: MNEIN Nr. Inv. 7017
Imaginea 17: MNEIN Nr. Inv. 7101
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu